ADAUGA UN TRUCK
Non-conformisti, street chefs si distractivi, Furgoneta food truck

TRUCK OF THE WEEK

Non-conformisti, street chefs si distractivi, Furgoneta food truck

Data Publicarii: 19-02-2018 | 951 Vizualizari

Ne-am așezat la o vorbă cu adepții non-conformismului din Furgoneta food truck. Astfel am aflat cum au ajuns să-și denumească burgerii așa, ce rol important joacă prietenii în viața lor, care este principiul din spatele motto-ului Furgoneta, despre sporturile pline de adrenalină pe care adoră să le practice oricând au ocazia, dar și despre planurile Furgoneta de viitor. Truck of the week aici pe Food Truck Society este Furgoneta.

 

De unde v-a venit ideea să numiți burgerii așa?

E o întreagă filosofie la mijloc, un număr potrivit de vocale, feng-shui! Nu, chiar deloc. :) Am vrut să aibă un nume simplu, la obiect și ușor de pronunțat. Noi am testat foarte multe rețete acasă înainte de a lansa Furgoneta și așa le spuneam burgerilor ca să știm să îi diferențiem. Iar prietenii pentru care găteam ne spuneau “Îmi place mult ăla cu avocado sau ăla cu capră” și așa le-a rămas numele. Cumva am preferat să îi avem botezați în familie, între prieteni, nu să alegem nume comerciale, care mai de care mai flashy. :)

 

 

Care este principiul din spatele mesajului vostru - preparate care îți umplu sufletul, nu doar stomacul?

Nouă ne place mâncarea bună și ne place să gătim. Am gătit des pentru prieteni și încă o facem. Și de fiecare dată ne străduim să iasă bucatele alea făcute cu drag, cu suflet, cum ne zice mama când gătește: “Am pus dragoste în mancare”. O mâncare bună nu îți umple doar stomacul, ci îți dă o stare de bine per total, îți umple sufletul. Chiar te simți mai fericit după ce guști ceva care îți satisface total papilele gustative. Asta vrem să transmitem și cu fiecare burger sau hot-dog marca Furgoneta.

 

Ați renunțat la joburile voastre pentru a pleca în această aventură street food. Cum v-ați decis asupra acestui lucru?

Mulți colegi ne-au spus că suntem nebuni. Siguranța financiară a unui job și confortul psihic pe care acesta ți-l oferă pot fi uneori un impediment pentru mulți dintre cei care și-ar dori să facă (și) altceva. Noi ne-am simțit bine cu profesiile noastre (televiziune și IT), dar am vrut să încercăm să facem și ceva al nostru. Am fost încurajați de prieteni și de familii și credem că asta a contat foarte mult. Și oricum… am zis că e mai bine să încercăm ceva și să regretăm apoi dacă nu iese, decât să ne gândim toată viața “cum ar fi fost dacă...”.

 

 

Dacă ați fi puși în situația de a o lua din nou de la capăt, ați urma același traseu?

Sperăm să nu ajungem în situația de a o lua de la capăt! Am avut un incendiu fix după ce reușisem să reamenajăm punctul din Buzești. Și a trebuit să o luăm de la capăt, da! Dar ca business, e dificil de spus. Unele lucruri nu pot fi evitate, oricât de mult ne-am dori: birocrația din România, neseriozitatea unor oameni, etc. Poate că ne-am orienta spre un altfel de meniu dacă am lua-o de la capăt, depinde de circumstanțele pieței din acel moment, de feelingul nostru, de ingredientele pe care le avem la dispoziție.

 

Vă spuneți street chefs. Aveați o experiență în prealabil într-ale bucătăriei sau era o pasiune atât de arzătoare încât ați ajuns s-o faceți profi?

 Am gătit pentru prieteni din pasiune și motivați de bucuria pe care o afișau ei la masă. Când faci ceva cu drag îți este ușor să înveți mai multe despre domeniu. Am încercat să strângem cât mai multe arome și din călătoriile noastre prin lume și să le perfecționăm acasă, să le facem pe gustul nostru. Experimentele din bucătărie nu se terminau niciodată, cred că de aceea e un domeniu care ne place atât de mult. Mereu descoperim combinații noi, pe care sperăm să le aducem cândva și în Furgoneta. ;)

 

 

Am înțeles, sunteți niște pofticioși de viață care oferă cel puțin una din marile plăceri ale omului, dar în afară de asta, cu ce vă mai ocupați? Care sunt hobby-urile voastre?

Nu știm dacă putem trece călătoriile la categoria “hobby”, dar ne place să descoperim locuri, senzații și oameni noi. Skateboarding-ul, surf-ul, kiteboardingul, snowboardingul… în principiu chestii din astea care implică o placă, viteză și senzația de libertate. Vali însă își dorește în secret să coasă goblenuri, iar eu (Cismi) încă sper să ajung o mare vedeta, cel puțin în România.

 

Dacă ar fi să dați un sfat oamenilor care s-au aflat, ca și voi, într-un punct în care trebuiau să se decidă dacă vor mai mult, ce sfat le-ați da?

Să se informeze! Mult! Nu recomandăm nimănui să se arunce cu capul înainte fără să înțeleagă în mare ce presupune un business, oricare ar fi el. Pentru că există riscul ca dificultățile surprinzătoare și inevitabile să îi dea peste cap și să renunțe prea devreme la visul lor. Dar dacă faci ceva cu pasiune și cu bucurie, jumătate din drum este deja parcurs. Este dificil, groaznic uneori, dar toate greșelile și obstacolele te transformă ca om, te fac să fii mai puternic, mai bun. Deci oricum ar fi… go for it! Nu iese din prima, refă planul, înarmează-te cu răbdare și mai încearcă o dată!

 

 

Ce se îmbină cel mai bine cu gătitul?

Prietenii. Noi când vorbim la mâncare, deja ne gândim la prieteni. Să mâncăm și să stăm la povești, să râdem, să fim pur și simplu împreună, vorbind ore în șir, așa cum o făceam când eram puști și stăteam toată ziua în spatele blocului, lipsiți de orice fel de tehnologie.

Am mai fi menționat și niște pahare de băutură, o plajă de prin Costa Rica și petreceri non-stop, dar încercăm să părem serioși în interviul ăsta. :)

 

 

Încotro se îndreaptă Furgoneta? Care sunt planurile de viitor?

Furgoneta se va plimba anul acesta prin toată România. Vom fi prezenți la foarte multe evenimente unde ne vom face prieteni noi. Asta este unul dintre avantajele jobului nostru. :) Dacă ne-ar fi spus cineva acum 15 ani că vom merge la cele mai tari petreceri și festivaluri și că ne vom distra gătind pentru toți oamenii cu siguranță nu am fi crezut așa ceva. Ne-ar fi plăcut însă ideea. :) Și poate o făceam mai devreme!

În viitor sperăm să ajungem la cât mai mulți oameni dornici să guste burgerii marca Furgoneta! Ne întâlnim la festivaluri cu unii dintre cei care nu pot ajunge în Buzești și care ne roagă să parcăm mai aproape de ei. Ne dorim să facem asta, să umplem cât mai multe suflete.

 
SHARE:



ADAUGA UN COMENTARIU


history

PARTNERS: