ADAUGA UN TRUCK
De la o zi, la plan, la Via Gofreria. Gofrele belgiene musai de încercat

TRUCK OF THE WEEK

De la o zi, la plan, la Via Gofreria. Gofrele belgiene musai de încercat

Data Publicarii: 14-05-2018 | 793 Vizualizari

Dintr-o zi oarecare într-un plan de food truck pus imediat pe picioare. Povestea incredibilă a celor de la Via Gofreria ne-a fost împărtășită de cei patru fantastici ai gofrelor. Am aflat, astfel, că e foarte important să-ți dorești un lucru, să perseverezi, să iei decizia de a acționa când trebuie. Sunt puși pe lucruri mari în acest an, de aceea citiți interviul realizat cu ei pentru a afla cât mai multe despre ce plănuiesc în acest sezon.

Care este povestea Via Gofreria? Cine se află în spatele acestei bucătării mobile și cum s-a născut aceasta idee?

Povestea a început acum fix un an la primul Street Food Festival din Constanța. Am fost toți patru să încercăm preparatele de acolo pe ritmurile Vama și am admirat întreg conceptul. Ne-am gândit că ni s-ar potrivi și nouă genul acesta de activitate și că ar fi perfectă pentru o afacere in familie. Imediat după concert am făcut planul, deci putem spune că a fost cea mai bună decizie luată la un pahar.

Ne-am făcut curaj, pentru că niciunul nu aveam experiență anterioară la gătit în afara bucătăriei personale, și am pornit cu mari speranțe implementarea planului. Ideea de gofre belgiene a venit și ea foarte repede pentru că fix atunci o prietenă era în vacanță în Belgia și ne trimitea poze cu ce bunătăți mânca. Tot cu ajutorul prietenilor am găsit rețete belgiene, le-am testat și am ales-o pe cea pregatită și în prezent. După o lună aveam totul gata și ne pregăteam deja de primul nostru eveniment care a fost un adevărat succes.

Via Gofreria intră în al doilea sezon de street food. Cum a fost primul? Care sunt învățăturile pe care le-ați tras?

Primul sezon a fost cu multe emoții, de tot felul, era ceva nou pentru toți și am învățat pe parcurs. Am încercat să luăm cât mai multe feedbackuri de la clienți atât pentru produse cât și pentru organizare, dar mai ales de la colegii mai vechi pe piață, care ne-au ajutat cu sfaturi când am avut nevoie. Am învățat să fim mai eficienți, să ne promovăm și să ne facem cât mai vizibili.

Dintre toate deserturile, ați ales să preparați gofre. Spuneți-ne mai multe despre acestea și ingredientele folosite.

Este un desert mai puțin exploatat la noi, deși este foarte bun. Am întâlnit destul de mulți oameni care nu îl cunoșteau. Când ne-am hotarât să îl preparăm am știut din start că vrem să fie complet făcut de noi. Compoziția este făcută numai cu ingrediente naturale, nu folosim niciun premix, niciun praf, fără margarină, exact ca acasă. Durează mai mult, e mai complicat, dar rezultatul final e așa cum ni l-am dorit.

Care este gofra preferată de public? Vedeta, ca să-i spunem așa.

Ar fi gofra cu nutella, căpșuni, banane și înghețată. Gusturile dulce și acrișor se îmbină perfect pentru o aromă inedită și se completează cu gustul răcoritor al înghețatei.

În toamna anului 2017 a fost prima oară când ați ieșit din Constanța cu truck-ul Via Gofreria. Cum a fost acest drum pentru voi și atmosfera din București?

Drumul a fost plin de emoții mai ales că ne îndreptam spre cel mai mare eveniment street food al anului, trebuia să fim la înălțimea așteptărilor. S-a văzut că bucureștenii sunt familiarizați cu astfel de evenimente și conceptul street food, Constanța era încă la început. A fost o experiență frumoasă, ne-am bucurat că am avut succes și în București și sperăm să avem aceeași surpriză placută și în deplasările din acest sezon.

Anul acesta ați ajuns până în finala Food Truck Society Awards la categoria Best Dessert. Cum v-ați simțit știind că ați avut un impact mare asupra publicului într-un timp scurt?

Putem spune că a fost o surpriză neașteptat de placută. Ne doream ca gofrele noastre să fie încercate de cât mai mulți oameni și ne-am bucurat să vedem că au fost și atât de apreciate. Anul acesta avem gânduri mai mari, le vom face vedetă și în alte orașe.

Pregătiți surprize pentru noul sezon?

Prima surpriză a fost truckul în sine, ne-am rebrănduit. Avem o căsuță de care suntem tare mândri, mai ales că am văzut și reacțiile oamenilor. Anul acesta plănuim și câteva workshopuri în Belgia pentru a testa rețete noi, să putem mulțumi cât mai multe persoane. Ne gândim și la noi combinații pentru ornat.

SHARE:



ADAUGA UN COMENTARIU


history

PARTNERS: